L-am căutat în toți bărbații

Îl iubeam mult.Era slab și înalt ,cu ochii verzi,ochi cum nu aveam să mai văd vreodată.Îmi spunea că sunt o prințesă.Tata.Aveam 16 ani când s-a așezat pe scaun trist și mi-a spus:"Sunt bolnav"."Ce ai tată?",m-am speriat eu. "Mă doare inima!", a răspuns. Eu am îndreptat palma mică în dreptul inimii tatei fără să pricep.Ce frumos vorbea tata în biserică, vorbe meșteșugite care îți pătrundeau în vene.Oamenii îl ascultau vrăjiți. Apoi tata a început să fie din ce în ce mai abătut." Vreau să mor " , mi-a spus când, tremurând, încercam să-l dau jos din ștreang.O dată, de două ori, de trei ori. Într -o zi, doctorul, ștergând praful strâns pe o carte, fără să mă privească, mi-a zis:"Oricum o va face.Mai devreme sau mai târziu, o va face." Tata. Fragil pe dinăuntru, ca o pasare rănită. "Trăiește pentru mine, tată ",îl rugam. N-a putut. Când a făcut gestul acela teribil ,și dus a fost pentru totdeauna , m-am înfuriat că nu m-a iubit destul.Și gloata care striga: "Fără preot,fără preot!" .Și eu târându - mă în urma sicriului înmormântat undeva la marginea  pădurii. Zeci de frunze moarte pe tălpi! Mi-a trebuit o viață să pricep cât suferea și cât mă iubise.Apoi l-am căutat în toți bărbații cu ochii verzi pe care i-am întâlnit ,m-am oprit fermecată ori de câte ori mi se spunea " prințesă ".De sute,de mii de ori m-am privit în oglindă speriată că semăn cu tata.Un timp, oamenii șușoteau zicându -mi "fata nebunului".Acum pot să scriu această istorisire, eliberându - mă de trecut.Oricum ,când se sinucide un om, tata moare pentru mine din nou.Dar pot să-i mulțumesc tatei pentru splendoarea cuvintelor,pentru inima pe care mi-a dat-o.Tată, au trecut anii! Lumea nu s-a schimbat.Te așază la zid dacă nu ești puternic.Nu mi-e rușine că sunt fata nebunului. Rămâi cel mai frumos om din viața mea.Uneori și pe mine mă doare inima Atunci scriu.E arma păstrată de la tine.E arma nefolosită de tine .Știu că în felul acesta și tu,tată, trăiești.Să fii uman nu este la îndemâna oricui.