marți, 7 iulie 2015

Rita




Când întârzii prin cafenele, nici nu-ți dai seama pe ce pantă poți luneca, fără cale de întoarcere. Nici nu aș fi scris aceste rânduri, dacă nu m-ar fi iritat deunăzi expresia frustă: “femeia aia bea până face pe ea”. Da. Așa. Ca să poți înțelege cum stă chestiunea cu lunecușul pe pantă, trebuie să ai ceva suflet și minte măcar de-un gram.
Cu Rita, alergasem pe coclauri după știri senzaționale, stătuserăm (în nopțile în care toată lumea își vedea de viață și de familie) pe la porțile spitalelor, pentru a afla cine s-a mai născut, la cumpăna dintre ani. Două femei printre bărbați. Înjuram, povesteam și noi, ca birjarii. Mai fumam țigări încropite din foiță de ziar, mai beam câte o tărie, așa ca să ne treacă necazul. După ce plecam, colegii își dădeau coate. Rita se oprea la magazin și mai lua o sticlă cu tărie. Povesteam vrute și nevrute, iar timpul se făcea nevăzut.
Rita avea o peniță ascuțită, un verb năucitor, spunea atât de multe lucruri în cuvinte puține, avea o expresivitate fără cusur. În seara aceea, în care am băut amândouă pe pod și am plâns, și apoi am râs, și am depănat amintiri, știu că mi s-a rupt filmul. Am mers aiurea pe străzi până în zori, până când m-am dezmeticit. Da, ceva în minte a urlat, apoi s-a făcut liniște.
 
                                                ( continuarea pe  http://www.catchy.ro/rita-2/76277)
©Sérénité - 1915 - by Gerda Wegener (Danish, 1889-1940)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu