Bujorii bunicului

,,Când tata avea tată și verdele pădurii Bârnova avea ceva de smarald. Iar mama nu mai știa cum să se împartă între cei doi bunici ai mei. Unul stătea chircit la sobă și povestea de nemți și de ruși, celălalt fusese internat la sanatoriul Bârnova. Tata nu și-a manifestat niciodată sentimentele pentru bunicul. ,,Du-te, femeie, că iar zace moșneagul!" Zicea ca și cum nu-i păsa,dar vedeam cum i se așează un nod în gât, cum nodul cuprindea toată grădina neobișnuită a bunicului, cu bujori, meri,peri, crizanteme, fragi și zmeură. Bunicul iubea tare mult florile. Încovoiat și gemând de durere, le uda și le mângâia petalele. Bunicul n-a iubit nicio femeie cum a iubit florile.Ne-a trimis de la sanatoriu o ilustrată și ne-a spus că i s-a urât de lume străină . M-am dus cu mama prin pădurea Bârnovei, pe cărări cunoscute doar de soldați în timpul războiului, am mers ceasuri bune si am ajuns la sanatoriu. Bunicul era într-o camera plină de cărți. Mi-a zis să nu mă apropii. În clipa aceea, nodul care mi s-a așezat în gât avea ceva din îmbrățișarea pustiitoare,tăcută și tandră a tatălui meu. ,,Ce mai face tac-tu, Ileană,tot cu poveștile cu rușii?",a întrebat -o pe mama. A refuzat pachetul cu mâncare. Nu a vrut decât buchetul cu bujori. " Fragment din cartea în curs de apariție ,,Când tata avea tată" (Mălina Anițoaei)